Petre Radescu

Încercarea aceasta de a scrie despre emoții vine și pe fondul unei nemulțumiri. Deși în ultimii zece ani am tot dat peste materiale pe aceasta temă, am rămas destul de nemulțumit. Așa că, aproape de nevoie, am început să încheg acest model. El este marcat de câteva puncte de reper.

Primul este o afirmație ce mi-a prins gândurile, fără să știu de unde a venit, în timp ce priveam un tablou, în sala de curs, la cursul de formare în analizăexistențială de la Viena. Privind tabloul, m-am gândit la van Gogh, la faptul că o pictură are valoare atunci când poate stârni aceeași emoție în cât mai mulți oameni. Are și nu prea are logică. Sau stă și nu prea stă în picioare. Dar imediat mi-a trecut prin cap: „Sentimentul este singurul absolut accesibil mie”. Nu persistent, ci din când în când. Pe măsură ce mă maturizez, el devine mai persistent. Și mă refer la patru sentimente de bază: încredere, iubire, fidelitate și împlinire. Sentimentul îmi este accesibil ca un cadou, la început. Mă contaminez cu el. Apoi îl pierd sub presiunea afectului și a ieșirii premature de sub „aripa maternă”. Și treptat, așezat pe un mediu bun, pe un set de premise, el se naște din nou. Și aici începe o muncă, un efort susținut de consolidare a premiselor și de structurare a sentimentului, de la sentimentul punctual, la sentimentul persistent și apoi la sentimentul-atitudine.